REPORTAJ: Viata la 100 de kilograme

Umplu incaperea cu rasetele lor, au intotdeauna pregatite poante, zambete si gesturi largi, cuvinte de bine si chef de distractie. Dar daca-i tragi deoparte pentru un schimb intim de vorbe, intensitatea vocii lor se micsoreaza, iar codeala ocupa imediat locul voiosiei de-adineauri. „Grasii nu sunt niciodata cu adevarat fericiti”, mi-a spus deunazi cineva.

Surplusul de kilograme aduce cu el, paralel cu problemele medicale, un puhoi de frustrari ce duc fatal spre dezamagiri, depresii, lacrimi si durere. Am incercat sa-mi arunc un ochi in viata supraponderalilor din jurul meu. Cei mai multi mi-au intors spatele lor lat si au aruncat la cos invitatia mea la dialog, unii s-au pitit dupa identitati false, iar cei mai putini si-au tras scaunul mai aproape de mine, ca sa-mi faca cunostinta cu trairile lor.


M-am operat si am pierdut 20 de kilograme

Eu nu am fost niciodata grasa. Dar am cunoscut pe propria-mi piele brazdata de vergeturi multe dintre framantarile dolofanelor, desi acul cantarului nu a poposit niciodata la o cifra babana. Nu mi s-a intamplat sa incasez vreodata mai mult de 10 kilograme peste ce consideram normal si, cu toate astea, mi-am invelit fundul bombat cu bluze lungi si lalii, mi-am ambalat coapsele in pungi de plastic inainte de alergare, m-am indopat cu apa cu lamaie, m-am refugiat in haine negre, mi-am portionat mancarea, mi-am dispretuit si ferit de priviri trupul aproape la fel de constiincios ca musulmancele.

M-am chinuit ani de zile sa slabesc si, intr-un final, am reusit sa scap de 12 kilograme. Acum, fara sfortari, ma mentin, sub privirile afurisite si promisiunile femeilor din jur ca odata o da Domnul si m-oi ingrasa si eu. Adevarul e ca n-am apucat pana acum sa fac cunostinta cu drama pe care o traverseaza cele mai multe dintre ele. Pe mine nu m-a inlocuit nici un iubit cu alta mai slaba, nu m-au ocolit baietii, in liceu, ca sa danseze cu colegele mele ca trase prin inel, nu mi-am cautat (de prea multe ori) satisfactiile in galetusa cu inghetata, nu am indurat jigniri si dispret din cauza colaceilor sau a aripioarelor mele, nu am lacrimat de dorul siluetei de alta data.

Eu nu am fost niciodata grasa, dar prietena mea cea mai apropiata a depasit de mult si cu mult numarul de kilograme care adauga sexy un colacel pe talie, nici nu mai stie cat timp a trecut de cand s-a bucurat ca micutul surplus de grasime i-a rotunjit apetisant sanii.

Acum, cand stau linga ea, aud constant un usor gafait, cand mergem la cumparaturi doar eu ies din magazin cu pungile pline de haine, iar ea, enervata ca si-a gasit doar sutiene de baba, necolorate si nedantelate, cand imi comand o pizza uriasa, stiu ca ma pot bizui pe ea sa o termine. E comoda, satula de ciorba de varza, nu vrea sa auda de sport, e sufletul petrecerilor, e desteapta, frumoasa, e prietena mea de aproape 20 de ani si are un surplus de cateva zeci de kilograme.

Tin la ea enorm, dar nu-i sunt un ajutor. Insistentele mele sa slabeasca nu dau roade, doar inamorarile o mai tin departe de prajiturile cu ciocolata, numai anticiparea intalnirii cu cel adorat e in stare sa ii taie pofta de cartofi prajiti. In rest, chipsurile si sandvisurile inecate in maioneza isi reiau locul in frigiderul si viata ei. 

Supraponderalii reprezinta un fenomen imprastiat global. Generatia fast-food-ului, ce imbratiseaza sedentarismul si nu evita grasimile si dulciurile, nu primeste de la specialisti multe sanse de trai lung si ferit de probleme medicale. Endocrinologul Ileana Marinescu, de la Parhon, mi-a vorbit amanuntit despre „epidemia“ obezitatii, a ridicat in slavi traiul echilibrat si a recomandat schimbarea stilului de viata in ciuda dietelor ce promit rezultate iuti si eforturi marunte.

Miscare si alimentatie cumpatata prescrie si Florentina Opris, vedeta Prima tv: „Multe legume, multe fructe, foarte ... citeste mai departe