vezi galeria foto »
De la rasfat la netrebnicie
De indata ce am aflat ca am ramas gravida, m-am abonat la Mami. Am citit apoi, timp de noua luni, cat de atenti s-ar cuveni sa fie semenii mei cu mine. Cum trebuie sa-mi ocarasc sefii daca nu-mi asigura scaune peste masura de ergonomice si monitoare care nu emit radiatii. Cat de chiondoras pot sa-mi privesc barbatul daca acesta nu se ofera, seara de seara, sa-mi faca masaj la talpile umflate ca franzelele. Si cat de aprig am dreptul sa protestez impotriva discriminarii daca, prin absurd, mi s-ar parea ca apetitul sexual al partenerului meu s-a mai festelit de cand mi-a crescut burtica.
Din revistele de specialitate am invatat ca gravidele sunt nu doar femei, ci mai femei decat toate femeile lumii. Si din propriile stari stranii am aflat ca am devenit o vietate sensibila, ca am nevoie de tandrete in surplus si merit sa fiu cocolosita, dragalita, inve(se)lita. Pentru ca fac parte din stirpea aleasa a doamnelor pe care niste barbati le-au iubit atat de mult (si atat de des), incat le-au preschimbat in purtatoare ale genelor lor catre eternitate. Iar asta nu-i putin lucru...
Dar dupa o aventura in care mofturile si poftele sunt ridicate la rang de lege, am esuat dureros in spital. La capatul celor noua luni in care am fost indoctrinata cu sfaturi despre cum sa ma fac mai mult iubita si ocrotita a inceput un cosmar cu efect de galeata cu gheata basculata in moalele coafurii. Pentru ca, in mod paradoxal, in zilele in care am stat internata sa nasc, cele mai multe fapturi cu care am avut de-a face s-au purtat cu mine in cel mai bun caz indiferent, daca nu dusmanos. Sigur, ca sa fii cadru medical intr-o maternitate si sa nu-ti pierzi mintile ascultand vaicarelile indurerate ale celor ce stau sa fete, trebuie sa te imunizezi intr-o buna masura. Doar n-o sa plangi de mila fiecarei fapturi care se chinuie! Dar de aici si pana la raceala crunta a celor care s-ar cuveni sa-ti faca suferinta suportabila e cale lunga. Mai lunga decat aceea dintre rasfat si netrebnicie. Dar trebuie sa va povestesc...
Eu, exponenta hoardelor
Timp de noua luni am mers la control in cabinetul particular in care doctorita mea dadea consultatii. Aterizam la intervale masurate intr-un salon elegant, prevazut cu canapele de piele, aparatura ultimul racnet si asistente dulci, care stiu sa zambeasca evazat. Plateam consultatia si primeam in schimb atentie, grija, sfaturi destepte. „Aliso, tu trebuie sa nasti normal“ imi spunea doctorita si mie mi se parea ca stie ea ce spune. Si, pana la urma, daca hoarde de muieri au trecut prin asta, doar n-oi fi eu mai prejos. Auzisem, vag, ca-n spitale nu e chiar luxul de pe lume, dar stiam si ca trei zile n-am sa mor, oricum ar fi, oricum as vietui. Si stiti ceva? Nici n-am murit. Dar mi-am dorit, din toata inima, sa mi se intample asta.
Indurand in taina am pastrat tacere…
Cand m-am internat la Maternitatea Giulesti, in ziua in care trebuia sa nasc, mi-am transferat din bagaje in halatul rapanos (dar steril) care mi-a fost distribuit obligatoriu la internare, un teanc de hartii de 100.000 sau de 50.000. Am vazut in spital ca cele mai nevoiase schimba cincizecii si-n bancnote de zece, ca sa le-ajunga mai mult... Pentru ca epopeea infundarii banilor in buzunar incepe inca de la prima intalnire. Infirmiera care-ti ia hainele la magazie: 50.000. Cea care-ti face clisma (nimeni nu scapa!): 100.000. Inca pe-atat duduii acre ... citeste mai departe
Afisari: 31294
Reportaj realizat in maternitatea Giulesti - MATERNITATEA, CASA DE NEBUNI
Am scris acest reportaj dupa ce am iesit din Maternitatea Giulesti, locul blestemat despre care vorbeste astazi toata lumea........
Binecuvantate fie animalele, copiii si femeile care stau sa nasca! Miracolul maternitatii merita contemplarea evlavioasa a celor din jur. Si ocrotire si grija si dragalasenie si bunavointa, nu-i asa? Te-ai astepta, asadar, ca Maternitatile sa fie niste sanctuare. Pantecoasele atinse de aripa minunii ce va sa vina sa-si gaseasca acolo limanul incercarii grele prin care au trecut noua luni. Sa le astepte camere roz (sau bleu), in care asistente dragute sa zambeasca inspre ele tot in culori pastelate. Si doctori plini de bunavointa si compasiune, pregatiti sa le aline prin orice mijloace durerile strigatoare la cer ale facerii. As!
Binecuvantate fie animalele, copiii si femeile care stau sa nasca! Miracolul maternitatii merita contemplarea evlavioasa a celor din jur. Si ocrotire si grija si dragalasenie si bunavointa, nu-i asa? Te-ai astepta, asadar, ca Maternitatile sa fie niste sanctuare. Pantecoasele atinse de aripa minunii ce va sa vina sa-si gaseasca acolo limanul incercarii grele prin care au trecut noua luni. Sa le astepte camere roz (sau bleu), in care asistente dragute sa zambeasca inspre ele tot in culori pastelate. Si doctori plini de bunavointa si compasiune, pregatiti sa le aline prin orice mijloace durerile strigatoare la cer ale facerii. As!
Citeste mai multe despre:
maternitatea Giulesti, reportaj, copii, sarcina, Alice Nastase Buciuta, marea dragoste, mareadragoste, Giulesti, Marea Dragoste, reportaj maternitate
COMENTARII:
COMENTEAZA:
Top articole din Reportaj
Se poarta rawE la moda hrana raw. Exista niste mici diferente intre all food raw si raw - vegan, exista niste
Admir curajul tuturor celor care au fost nevoite sa dea viata intr-una din sinistrele maternitati transformate de indiferenta, incompetenta si lipsa de umanitate in lacase ale durerii si amintirilor neplacute. Este atit de nedrept. Eu am nascut la Praga (dintr-o intimplare si neplanificat) intr-un spital oarecare, cel care era mai aproape de apartamentul inchiriat.
Cred ca niciodata nu am sa pot sa le multumesc acelor oameni care nici macar nu reuseau sa comunice verbal cu mine, caci eu nu vorbeam ceha si ei nu vorbeau nici engleza, nici franceza.
Totul s-a petrecut numai prin comunicarea ,nici nu stiu cum sa o numesc, umana, gesturi, priviri... Imi amintesc ca moasa imi spunea mereu sa ma uit in ochii ei si sa fac ceea ce imi arata, doctorul se tira cu mine pe jos ca sa gasim o pozitie cit mai avantajoasa pentru mine si imi facea dus cald pe spate cind durerile erau insuportabile...
Am aterizat in acea maternitate cu doar o saptamina inainte de nastere, iar noaptea in care au inceput durerile am fost ca orice pacient ajuns in urgenta la medicul de garda.
Dupa ezitari impuse de buna crestere si datorita incurajarilor medicului am lasat liber friul dorintei de a urla din toti rarunchii in speranta usurarii. Cum fiecare viitoare mamica era in sala de nastere individuala, durerea si urletele nu erau decit ale tale,taticul, moasa si medicul.
Sunt multe de spus despre conditiile materiale dar mai ales de oamenii despre care am aflat dupa nastere nu au salarii foarte multumitoare pentru nivelul de viata de acolo. Cum este posibil asa ceva?
Cred cu putere ca noi oamenii, fiecare la locul unde sntem, putem schimba ceva prin felul in care ne comportam cu ceilalti din jurul nostru si prin modul in care ne educam copii.
Vad in fiecare zi ,spre disperarea mea, mamici corora unul din momentele cele mai importante din viata lor le este terfelit.
pina cind vom permite ca aceste lucruri sa continu asa?
Prin acest reportaj mi-ai adus aminte de ziua in care am nascut pentru prima data, mi-ai adus aminte de traumele prin care am trecut, de fetele scarboase ale asistentelor de la neonatologie si de medicul neonatolog care consulta copii inainte de externare cu o raceala extrema, chiar daca le bagam in buzunar asa cum ai descris si tu foarte bine in reportaj. Medicul cu care am nascut este un medic de exceptie si ii multumesc din suflet pentru faptul ca mi-a urmarit sarcina si m-a ajutat sa nasc, chiar daca, la indemnul d-lui am nascut intr-un spital cu un personal frustrat,interesat de propria bunastare si rece. Sincera sa fiu, in toti acesti ani de cand am nascut am incercat sa-mi vindec trauma pshica prin care am trecut si nu de putine ori m-am gandit ca puteam sa mor in acel spital. De cate ori trec prin preajma spitalului am o tresarire care nu-mi face bine. Sunt multe lucruri pe care le-as putea spune la adresa acestui spital, dar sunt prea multe si dureroase si de care prefer sa nu-mi aduc aminte. Nu este vina lor pana la urma, este vina noastra ca acceptam astfel de lucruri, iar atitudinea noastra prin faptul ca le bagam in buzunar ii incurajeaza sa procedeze astfel.
Citind articolul si comentariile voastre, nu m-am putut abtine sa va povestesc experienta mea.
Eu am nascut in Spania, anul trecut, iar acum sunt insarcinata din nou (din fericire!). Iar nasterea puiuliu nostru a fost...cea mai frumoasa experienta pe care am trait-o vreodata si pe care abia astept sa o repet.
Mi se strange inima cand ma gandesc cata diferenta este intre ce se intampla aici si ce e acasa...ma intreb ce anume ar trebui sa se intample pt ca lucrurile sa functioneze normal si la noi...Exact cum spunea si Grace, eu ma simteam incomoda in fata grijii pe care infirmierele o aratau fata de mine...imi amintesc perfect ca prima data cand m-am ridicat din pat pt a merge la baie (foarte repede, doar la o ora dupa nastere si epidural) infirmiera m-a dus de mana pana in baia care era in aceeasi camera, mi-a dat chilotul cu compresa gata pusa si m-a ajutat sa ma imbrac...(desi nu prea aveam nevoie de ajutor, pt ca eram ok!)...Mie imi era rusine si ii spuneam ca e ok, ca nu e nevoie...
Iar in fiecare moment din timpul nasterii am simtit ca oamenii aceia erau acolo pt a-si face treaba cat mai bine, ca nu conta faptul ca nu eram de-a lor, m-au felicitat cand mi-au pus copilul pe piept imediat dupa expulzare si mi-au zis ca nu au mai vazut pana acum o mama care sa rada in hohote pe masa de nasteri cand si-a vazut copilul pt prima data. Cum puteam sa nu rad de fericire cand el era asa de perfect si, desi imi pusesera epiduralul si nu mai simteam durerile contractiilor, am simtit cum iesea din mine fiecare manuta, fiecare parte a corpului sau?
Ma doare cand ma gandesc ca acasa nu se poate avea parte de asa ceva in spitalele pt care fiecare roman cotizeaza din salariul sau...si incerc sa fiu optimista si sa sper ca, poate, candva, situatia asta se va schimba!
Va admir pe toate cate sunteti acasa si treceti prin experiente atat de dureroase!
Te felicit pentru curajul si daruirea de a naste al treilea copil.
Te felicit si pentru alegerea unei clinici private.
Nu stiu daca vreodata voi mai naste, cel mai probabil nu, dar vreau sa iti spun, asa cum aminteai, ca singurul sentiment de care imi amintesc cu adevarat, si au trecut de-atunci, un an si doua luni, e cel de VINA...
Vina de a nu avea lapte, de a primi priviri si replici ucigatoare, de a nu putea manca si bea nimic, de a nu-mi permite o rezerva platita...
Repet, ramane pentru mine singura experienta in care niste oameni mai mult sau mai putin pregatiti, au reusit sa ma faca sa ma indoiesc de mine in 2 zile, cat n-a reusit nimeni in 33 de ani.
Poate parea superficial, dar daca as mai naste o data, as pune pe primul loc psihicul meu, pentru ca numai asa as putea fi o mama buna...
Raman cu regretul de a nu-mi fi alaptat bebelusul, nu stiu daca nu a vrut cel de sus, sau, mai veridic, conditiile de maternitate, emotiile negative nestapanite de nimeni, ci augumentate la nesfarsit, au contribuit la asta...
Nu a fost putin lucru...in momentele mele grele, ii cer si acum iertare copilului meu, printre lacrimi...
Amintiri grele...un bebelus grozav...si doar el imi poate alina suferinta crunta de a pierde in acest an doi oameni, pe care numai Dumnezeu stie cat i-am iubit...ii voi iubi si dincolo de aceasta lume...
Asa am procedat si eu datile trecute, Ioana, am mers acolo unde era medicul meu. Problema a fost ca, oricum, am avut senzatia ca medicul face cel mai putin. Zilele in sir de spitalizare si orele nesfarsite de travaliu le-am petrecut printre asistente, printre moase, printre infirmiere pe care nu le vazusem niciodata. Doctorita a venit cand m-am suit pe masa de nasteri si cred ca am mai vazut-o cinci minute a doua sau a treia zi.
Dupa ce am fost cu Roxana Iliescu si am facut reportajul asta, de fapt, dupa ce l-am publicat, doctorita respectiva a zis ca nu vrea sa ne mai vada niciodata - asa ca si daca mi-as fi dorit, n-as mai fi putut sa nasc cu ea vreodata, fiindca nu m-a iertat ca am spus adevarul. Acum am gasit un medic, dar, pentru ca nasc de sarbatori, s-ar putea sa nu fie in tara, asa ca am stat de vorba cu o moasa. Si m-am hotarat sa nasc cu ce medic o fi, si cu moasa care mi-a dat incredere, si, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa sper ca va fi bine. Important este ca nu voi mai fi intr-un spital sordid...
Experienta nasterii intr-o maternitate din Bucuresti am avut-o si eu. Prima data la Polizu in 2004 si a doua oara la Caritas acum 3 luni. In ambele maternitati esti obligat sa cotizezi mereu fata de orice moasa, infirmiera sau asistenta care intra in salon sau care te atinge. Si am cotizat dar asta nu a insemnat ca s-au purtat mai uman cu ine. Din contra, cand venea clipa toaletei (de care imi era groaza oricum) imi venea sa plang de rusine ca trebuie sa trec prin calvarul acela: usa deschisa in permanenta, buzunare pline cu bani, dezinteres, rautate gratuita, mizerie crunta, cam ca in grajduri. Imi pare rau ca nu am optat sa nasc la o maternitate privata a doua oara dar am vrut sa ma opereze un anumit medic si acesta se mutase de la Polizu la Caritas, si l-am urmat. Eu nu voi mai naste dar sfatuiesc pe oricine are posibilitatea sa nasca la o maternitate privata, sa faca acest lucru. Atat pentru sufletul si demnitatea ei cat si pentru bebelus. Multumesc. Ioana
Povestea mea se derula in spitalul Giulesti, Madi, dar sunt convinsa ca nu exista mari diferente. De data asta - pentru ca ma pregatesc sa nasc cel de-al treilea copil - m-am hotarat sa nasc si eu intr-o clinica privata. Am ezitat destul de mult din cauza preturilor, dar cred ca este, totusi, cea mai buna solutie. Nu vreau sa mai trec niciodata prin ce am trecut atunci. Si le sfatuiesc pe toate femeile sa se intereseze cu grija ce conditii vor avea in maternitate, daca au un anestezist bun, solutii bune pentru anestezie, o moasa cu suflet, un doctor cu bun simt... pentru ca altfel trauma poate fi cumplita. Grace, stiu meteahna asta, stiu cat de tare ne-a intrat in vene spaima ca nu vom primi ceea ce ni se cuvine decat daca dam o spaga suplimentara. Poate copiii copiilor nostri sa se dezvete de teama, si poate peste 50 de ani sistemul din Romania sa se vindece de coruptie.
Onana - stiu si umilinta de a nu avea lapte si felul brutal si absurd in care infirmierele, asistentele, ce-or fi, te fac sa te simti vinovata pentru asta. In loc sa tina seama de cat de fragil e psihicul unei femei care a nascut, ei se poarta cu tine in dusmanie, parca sunt platiti sa te antreneze pentru legiunea straina- doar cine iese cu mintile intregi din experienta asta scapa din spitalul de nebuni...
Dupa 10 ani si o noua casatorie , o a doua sarcina m-a gasit in Germania.
Fiecare control medical ma uimeste la fel ca prima data( acum 8 luni ).Si nu ma refer la tehnica sau la profesionalism , desi sunt de mentionat , ci la amabilitatea si grija personalului. Surprinzator este pt. mine ca ma simt destul de fastacita de grija si amabilitatea asta excesiva si nu stiu sa reactionez in consecinta....invatata fiind cu tratamentul romanesc.Chiar ma simt prost si imi spun ca trebuie sa ma duc urmatoarea data cu ceva ''cadouri ''.Grea meteahna .Ma intreb daca o sa scap vreodata de mentalitatea asta ?
ehhhhhhh...mi-ai trezit amintiri crunte...traite in 2008, septembrie, polizu...marele polizu!
cezariana m-a scapat, cumva, de chinurile fizice pe care le-am vazut la colegele in travaliu, in sala pregatirii pentru operatie. imi amintesc si acum de o biata fetisoara de 20 de ani, in chinurile facerii de 19 ore, schimonosita de durere si frica, deoarece nu avea acele hartii magice de 50 sau 100. aceasi figura si ochii permanent in lacrimi i-am regasit la ea si dupa ce dat dumnezeu sa nasca, pe holul de la sala de pansat.
in fine...citisem mult inainte sa ma infiintez la maternitate, cu bagajul doldora, de la spirt, foarfece, pampers, capoate, papucii aia buni, la care a ramnit un doctor, inainte sa plec, si pe care imi pare rau ca nu i-am donat, doar port 41, radio, tampoane, sperante si incredere.
nu mi-a folosit nimic. nici macar, asa cum spuneai, cei 20 de ani de scoala, in fata infirmierelor, pe care a trebuit sa le platesc baban pentru a scapa de clisma, deoarece nu mancasem de 3 zile.
operatia a decurs excelent si iti recomand sincer, e o experienta placuta, fara dureri.
apoi, calvar...noi nu mergeam la alaptat, deoare ne-a pus copilul in brate, dupa 24 de ore stat la reanimare, cand dzeu stie cat si pe unde a plans, nemancat. alta durere imensa:nu am avut lapte. dna neonatolog m-a linistit:cum, draga, nu ai lapte, niste tate asa mari?! de atunci, am hohotit si eu zi si noapte, cu puiul in brate, urland de foame. nu avem ce sa ii dam, decat ratia zilnica (5ml lapte cu o seringa).pune-l, draga, la san! si asta, in timp ce tot salonul ma urmarea curios, mame, copii, zeci de vizitatori veniti la doua tiganci cu sanii plini de lapte.
iar eu, singura, intoarsa intr-un colt, strangandu-mi sanii pana la sange, desi nu iesea nimic, prefacandu-ma ca alaptez si urland in mine pana sa explodez. iata la ce mi-a folosit cartea; sa fiu respectata...sa traiesc din prima clipa de a fi mama, tragedia plansului de foame. am platit cu varf si indesat pentru fiecare secunda de atentie acordata copilului. si a teia zi dupa operatie, am plecat mancand pamantul, cu gandul la fericirea tigancii cu 20 de vizitatori, infulecand ciorba de afumatura, si privind insetati de inedit, o biata muiere cu 20 de ani de scoala, cu un biet bebelus plangand, si al carei telefon suna din an in paste. de, eu eram din provincie...
Am nascut prin cezariana, la Spitalul Polizu din Bucureşti. Experienţa mea din 2007 a fost similara cu a ta, deosebirea fiind ca eu am nascut prin cezariana, fapt care prin comparatie cu urletele ce răzbăteau din camera de nasteri, a fost o binecuvântare. Cu excepţia medicului ginecolog care m-a operat si a doua zi a plecat in concediu de odihnă, personalul medical a avut un comportament constant execrabil. Şi mai urât s-au purtat asistentele de la neonatologie, in special medicul neonatolog.Au afisat un dezinteres şi o delasare care m-au lasat fără replica.Am plecat naucita din spital, după ce cotizasem oricum la fiecare persoana din cele care-mi dadusera o minima atentie.Daca se va mai intampla vreodata să nasc, prefer s-o fac intr-o clinica privată, unde ti se spune ca, atunci cand vii să nasti iti aduci cu tine, doar trusa de farduri!!!Asa a nascut o prietena, in Romania zilelor noastre intr-o clinica privata din Bucuresti.