Parinti fara bani, copii fara carte

La portile scolilor, bogati sau saraci, ne intersectam drumuri si sperante deopotriva: vrem ca feciorul nostru sa aiba carte. Ne dorim pentru el drum stralucitor fara grija zilei innegurate de poveri sau lipsuri. Ne luam doua servicii, facem ore suplimentare, ne frangem miinile la examenele de capacitate, urmarim cu ochii in lacrimi listele de admisi, renuntam la un parfum sau la Parisul promis intr-o luna de miere bogata in visuri, facem imprumuturi sau fortam o promovare. Inghesuit de vremuri tulburi si de saracie lucie, Moromete vinde lotul din spatele casei, ca sa plateasca scoala lui Niculae. Urmasi ai lui, parintii de astazi isi vand visurile si timpul de odihna pentru ca fiul „sa le fie c-o treapta mai domn“.

Cu mana-n buzunar

E o perioada proasta pentru inscrieri. Pregatesc o poveste verosimila si plec catre prima scoala. Undeva, in Colentina. Curtea pustie, termopane, cativa zugravi manuiesc lenes bidinele care acopera cateva grafittiuri de pe zidul scolii. Ma indrept catre usa pe care scrie Secretariat. Din spatele calculatorului mi se raspunde scurt ca nu mai sunt locuri la clasa intai. Nu, nici la clasa a cincea. Aduc argumentul ca m-am mutat de curand in cartier. Un nou refuz, ceva mai putin politicos. Insist sa vorbesc cu directorul institutiei. Secretara mormaie ceva din care nu inteleg decat „concediu“ si „nu stiu ce va spun“. O cauta pe adjuncta care este pregatita acolo, pe hol, sa-mi ofere, ceva mai amabil, acelasi refuz.

N-apuca pentru ca incep sa-i spun povestea: acum m-am intors din strainatate, am venit doar sa ma informez despre actele de inscriere, zambesc promitator cand ii pomenesc de cea de a doua vizita la ea in birou. Ma invita in cabinet. Imi da sperante: „Veniti cu cererea si vedem ce se poate rezolva“. Nu ma las, vreau certitudini. O rog sa-mi recomande o invatatoare buna. Ii cer detalii despre rechizite, manuale, taxe. „Nu exista taxe. E vorba doar de fondul clasei si al scolii. Stiti, bani nu sunt si incercam cu ajutorul parintilor sa oferim conditii civilizate copiilor.“

Stiu toate astea. Salariile sunt mici. Bugetele alocate scolilor sunt infime. Primariile mizeaza pe targuiala asta scoala-parinte, pe banii adusi de acestia din urma si n-au nici o jena in a-i lasa pe profesori sa ceara bani de creta sau de hartie. In fine. Aflu ca suma pentru fondul clasei se va stabili la prima sedinta cu parintii, sa nu-mi fac probleme, anul trecut a fost undeva in jur de 7 RON lunar.

Fondul scolii este ceva mai mare, „anul viitor vrem sa renovam laboratorul de chimie si clasele de la parter, anul trecut ne-am hotarat impreuna cu comitetul de parinti la 70 RON anual“. Aduc vorba despre modalitatile de plata: vreau sa achit tot de la inceput, mi-ar fi mai usor daca as trimite banii intr-un cont. Ma priveste de parca i-as cere sa-mi puna la dispozitie un elicopter pentru transportul copiilor. Nici vorba de cont. Sau de chitante. Schiteaza un zambet defensiv si cu o voce nesigura imi spune sa nu-mi fac griji: comitetul de parinti verifica lunar modul in care sunt cheltuiti banii. O intreb daca pot vizita scoala.

Clasele curatele, bancile scrijelite, pe peretii proaspat varuiti atarna laolalta harti rupte, colaje colorate cu cifre si litere, imagini cu scriitori, regulamente de ordine interioara. Sala de calculatoare reprezinta momentul culminant al vizitei: imi este prezentata investitia cu voce grava ca pe una din misiile de baza indeplinite.


Buget mic, cheltuieli mari

Ies. Primul lucru pe care-l fac este sa intru intr-o librarie. Ma interesez de costurile unui set complet de rechizite pentru diverse clase. Preturile sunt naucitoare: in jur de 150 RON, ajungand pina la 200, in functie de cerintele fiecarei scoli. Comentez impreuna cu vanzatoarea cifrele si ea-mi spune, cu ton de cunoscator, ca asta nu e tot: „Daca sunt la I-IV, va mai costa si uniforma, intre 50 si 80 RON, apoi, stati, trening, adidasi. Inca 100 RON. Cand mi-era lumea mai draga, aproape lunar, fii-mea imi cere bani de o noua culegere, o revista, fond pentru calculatoare, pentru noi reparatii, pentru te miri ce. M-a costat inscrierea ei in clasa I aproape un milion jumate [lei vechi]. Directoarea nu mi-a zambit decat dupa ce m-a vazut cu punga de cadouri. Dar sunt ... citeste mai departe