Femei care au infruntat teroarea comunista

Victimele Securitatii au tacut patruzeci de ani. Le-a fost interzis sa vorbeasca despre durere si nedreptate, care le-au ramas nespuse si ingropate intre zidurile reci ale inchisorilor, in intunericul celulelor si sub crucile celor care n-au supravietuit. Victimele Securitatii tac si astazi, cand febra deschiderii dosarelor arunca in jur argumente zgomotoase, indignari solemne, vociferari principiale. Nu acuza, nu vor razbunare, nu cer pedepse, isi spun doar povestea cu demnitate si cu credinta ca rostul lor este sa lase marturii, pentru ca lumea sa nu uite.

CLICK pe imaginea din stanga pentru a vizualiza galeria de fotografii!


Mariuca Vulcanescu: „Ma simteam cu 200 de ani mai batrana“

Avea 18 ani cand, fara judecata, fara proces, fara aparare, a primit condamnarea la doi ani de inchisoare: Mariuca Vulcanescu. „Doar pentru ca eram fiica lui Mircea Vulcanescu, pe dosarul meu scria «element dubios».“ Mircea Vulcanescu, filosof, sociolog, economist, profesor de etica, una dintre cele mai stralucite minti ale generatiei sale, a murit in inchisorile comuniste, sacrificandu-si viata pentru a salva un coleg de detentie.

Dupa arestarea tatalui, familia a fost evacuata din casa. Mariuca Vulcanescu a fost stearsa de pe lista de examen de la Facultatea de Arhitectura, apoi a fost arestata. A trecut prin mai multe locuri de detentie: Ghencea, Popesti-Leordeni, Pipera, Dumbraveni. In prima noapte la Popesti-Leordeni, a avut un soc: a stat in aceeasi celula cu prostituatele de la Crucea de Piatra. „Foarte multe dintre ele aveau sifilis. Am stat in pat cu una dintre ele, care, noaptea, isi potolea arsurile de la ranile de la picioare cu propria urina.“ Erau 40 intr-o celula si munceau la camp de dimineata pana seara, praseau, cultivau, sapau diguri pentru irigatii.

„Unele dintre ele abia se mai puteau tine pe picioare, erau bolnave, batrane, dar cereau sa munceasca doar ca sa poata lua legatura cu familia lor. Ne aduceau apa, putina, uneori, insa, de sete, beam din apa adunata in urma de copita de bou. Ne spalam toate din acelasi hardau.“ La Pipera a fost ceva mai bine: „Am avut voie sa mancam din legumele pe care le cultivam, ni se spunea ca «gura boului care treiera nu se leaga» asa ca ne puteam hrani.“

Isi masura timpul de detentie in anotimpuri: „Mi se parea ca zilele trec greu. Asa, aveam de facut doar opt anotimpuri: doua primaveri, doua veri…“ La eliberare, cu banii castigati pe munca din inchisoare si-a putut cumpara doar bilet de tren. „Cand am ajuns acasa, in Bucuresti, am inceput sa cant, pentru ca mama sa-mi auda glasul si sa nu se sperie ca ma gaseste in casa. Mult timp, mai apoi, se necajea fiindca umblam pe strada in paltonul meu rapanos, dar nu suportam sa ma imbrac mai bine, ma simteam cu 200 de ani mai batrana.“ Dupa anii de detentie, i s-a interzis inscrierea la vreo facultate. A lucrat in servicii de proiectare.


Aurora Dumitrescu: „Trebuia sa stai sa dea, n-aveai voie sa te feresti“

„Acolo nu se putea sa nu crezi: n-aveai de ales, puteai sa mori sau sa te rogi, sa ai sperante c-o sa scapi...“ Imi surprinde privirea atintita asupra mainilor, are oasele zdrobite, si expediaza explicatia in cuvinte putine: „... din perioada anchetei“. Aurora Ille Dumitrescu a fost condamnata la 6 ani de temnita grea. Era studenta in anul I la Filosofie, cand a pus la cale un plan, impreuna cu alti 29 de colegi, sa fuga in munti, la partizani. N-au apucat, fiindca intregul grup a fost turnat.

Pe 13 decembrie 1951 a fost dusa la Securitatea din Oradea, unde a stat in ancheta timp de un an si o luna. „Erau niste bestii: n-aveai voie sa vorbesti, n-aveai voie sa canti colinde de Craciun, anchetele se faceau numai noaptea, cu batai crunte. Celula era de doi metri patrati, cat un pat, si, pe timpul zilei, n-aveai voie sa stai jos.

Sergentul ne punea ochelari negri cand ne lua din celula si, pana sus, la camera unde ne interogau, ne izbea cu capul de toti peretii sau ne ...
citeste mai departe

• Tweet