Femei care au infruntat teroarea comunista

n-au stiut decenii intregi prin ce au trecut parintii lor sau copii care nu si-au cunoscut niciodata mama, tatal. „In incercarea de a afla ce s-a petrecut cu familia lor, acesti oameni au devenit adevarati istorici: cauta in arhive, in institutii, cerceteaza documente, scriu carti despre acei ani.

Ioana Voicu-Arnautoiu este fiica Mariei Plop si a lui Toma Arnautoiu, liderul grupului de rezistenta din Muntii Argesului, amandoi omorati de Securitate. Fetita a fost adoptata de un avocat. Abia dupa 1989 a aflat cine sunt parintii ei. Cand a inceput cercetarile, intre documentele studiate, a vazut pentru prima oara chipul mamei. Alaturi de el, printre semnalmentele descrise, a gasit urmatorul indiciu: o cicatrice mare in abdomen, urma a unui glonte. Trei ani s-a luptat cu autoritatile, prin procese, ca sa recapete numele tatalui adevarat. A adunat totul intr-o carte extraordinara ce recompune biografia parintilor ei.“


Cristina Topescu: „Nu plangeam decat noaptea, pe infundate“

In cei peste cincizeci de ani de comunism, Securitatea a controlat, a torturat, a distrus zeci de mii de vieti. Puteai deveni suspect, anchetat, arestat, condamnat la ani grei de puscarie pentru fapte care-n ziua de azi compun biografii comune: pentru ca faceai un avort, pentru ca aveai rude in strainatate, pentru ca ironizai discursurile conducatorilor, pentru ca detineai valuta, pentru ca citeai carti interzise, pentru ca incercai sa-ti recastigi libertatea dincolo de granitele terorii.

Cu cateva luni inainte de 1989, Cristina Topescu a incercat sa treaca frontiera ilegal – fiindca autoritatile nu-i dadeau voie sa plece din tara – ca sa-si poata vizita mama bolnava, aflata in Germania. A fost prinsa la granita si arestata sub acuzatia de „tradare de tara“. A stat in patru inchisori sub anchetele Securitatii: „A fost o incercare in urma careia am constatat ca sunt, de fapt, un om foarte puternic. Nu plangeam decat noaptea, pe-nfundate, cand nu ma vedea nimeni. Ziua, in celula, paream extrem de linistita, de sigura pe mine, ba chiar vesela. Nimeni nu mai intelegea nimic. S-ar fi bucurat sa ma umileasca si s-o vada pe fata lui Topescu plangand, implorand.“

Trei luni a suportat chinurile temnitei comuniste: interogatorii epuizante, interdictia de a se odihni in timpul zilei pe pat, treziri la ora patru dimineata, mic dejun cu mamaliga si magiun. „Am iesit din inchisoare pe 19 decembrie 1989. Va dati seama cum am trait Revolutia si cat de mult am pretuit eu libertatea castigata atunci!“

• Tweet