fbpx

Doamnele televiziunii de odinioara

de

Mi-au spus pe rind povestea televiziunii dintr-o vreme in care timpul romanilor purta uniforma: cenusie, patata de saracie si control strict, peticita cu libertate si visuri de evadare. M-am asteptat sa razbesc cu greu printre regrete, tristeti, nemultumiri. M-am inselat: profesionistii Televiziunii Romane vorbesc despre curajul de a-ti sluji cum se cuvine meseria. Si limba romana. Biografiile lor au stat departe de noi, privitori ai micului ecran, decenii intregi. Mi-am dorit, fireste, ca cele cinci intilniri sa dezvaluie, atit cit poate un articol de revista, ce se intimpla dincolo de ecranul alb-negru al romanilor de dinainte de 1989.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

DELIA BUDEANU

Pe Delia Budeanu n-am stiut-o ani la rind decit tintuita intr-un decor imobil, stereotip, pe micul ecran, tulburator de frumoasa si cu o privire mereu complice catre cei care o priveau: pentru ca vorbele din suflet ii erau interzise, incerca din priviri si gesturi sa ne spuna ca traieste in aceeasi lume dezintegrata de legi absurde ca si noi.

S-a nascut in mai 1946 la Bucuresti. Urmeaza cursurile Facultatii de Litere, are un an de colaborare la Radio, dupa care cistiga concursul pentru ocuparea postului de prezentatoare. In 1970 debuteaza pe programul 2 cu prezentari de concerte simfonice.

„Am inceput cu Brahms, eram fericita si nu aveam cum sa banuiesc ce va urma.“ O intreb despre greseli si sanctiuni. In orice stat, televiziunea reprezinta o putere. Intr-un stat dictatorial, asa cum era Romania pe atunci, televiunea reprezenta un mijloc de control, dar si un risc enorm. Era strict supravegheata pentru ca orice mesaj raspindit in eter sa nu raspunda decit comenzilor date de partidul unic, comunist. Au fost momente infernale: de exemplu, transmisiile directe de la congresele la care vorbea ore intregi Ceausescu. „Stateam 5-6 ore, cu mii de wati in ochi, fara sa beau apa, fara sa ma ridic 5 minute pentru a ma dezmorti, privita prin ciclop din regia de alaturi de zeci de oficiali aflati in semicoma, gata sa intri in emisie in orice clipa, doar ca nimeni nu stia care e clipa! Nimeni nu stia cit va vorbi Ceausescu! Veneam acasa descurajata si epuizata: sistemul functiona, nu se intrevedea nici o raza de speranta, nici o scapare.“ Asta o simteau milioane de romani si, de fapt, asta se si urmarea.

Simtea insa cit de mult era iubita de public. „Incepeam sa ma simt bine cum ieseam pe poarta. Cum era primit sa spunem, Stefan Iordache, asa eram intimpinata si eu oriunde mergeam. Nu lucrasem niciodata la jurnal, iar oamenii nu mi-au anexat nici o conotatie politica.“A prezentat ani la rind marile filme la telecinemateca, sapte seri de televiziune la Atena, emisiune duplex la Belgrad.

A fost sanctionata pentru ca indraznise sa adopte o tunsoare iesita din normele impuse. „Era o tunsoare superba, din cauza ei am fost obligata sa plec la Radio pentru citeva luni. Alta data a fost primita o anonima la Comitetul Central al Partidului in care era comentat trecutul tatalui meu, au facut cercetari, am fost  suspendata un an, dupa care am revenit la post. Erai tot timpul amenintat, sistemul avea reguli foarte dure, odata eliminat dintr-un motiv sau altul, cariera ti-era terminata. M-au trimis pe perioada suspendarii sa arhivez filme, fara nici o explicatie, fara termen, fara nici un fel de consideratie pentru mine.“

Dupa 1989 este transferata din nou pe programul doi, lucru care echivala pe atunci cu o sanctiune, fiindca programul doi avea o raza mai mica de emisie in tara: „Domnul Theodorescu, devenit presedinte al Televiziunii m-a obligat sa lucrez acolo. Asta pentru micile libertati prin care imi manifestam public optiunea politica: nu aceiasi oameni in frunte! Astazi, la rece, accept ca o prezentatoare nu are voie sa-si spuna public optiunile politice, dar pe-atunci, imediat dupa revolutie, era un haos.“

A ramas prezentatoare in televiziune pina in 1997, cind, in urma decesului sotului sau, jurnalistul Radu Budeanu, cunoscut pentru articole exceptionale in revista „Lumea“ si pentru analizele de politica externa, hotaraste sa se retraga pentru o perioada de doliu. De atunci, nimeni nu a mai chemat-o: „In Germania, oameni de virsta mea au media in mina! In timp ce e o evidenta criza de oameni formati de televiziune, e inflatie, in schimb, de incepatori. Nimeni nu m-a sunat sa ma intrebe daca nu as vrea sa ma intorc acolo de unde am plecat, nu printr-un scandal, nu din motive dubioase, ci din cauza doliului!“ Imi povesteste cu mindrie de fiul sau, Radu Ioan Budeanu, care lucreaza in presa mondena si editeaza cotidianul „Averea“: „am incredere in el, ii cunosc stramosii! Radu este strastrastranepotul capitanului de oaste al lui Avram Iancu, Ioan Buteanu, prefect de Zarand!“

 
LIA MARASCU

Ochi patrunzatori, voce grava, privire directa, poveste pusa clar, concis, cu buna stiinta a lucrului bine facut. Raspunsurile doamnei Lia Marascu curg cu repeziciune: s-a nascut in Braila, pe 26 ianuarie – evita delicat sa-mi spuna anul – data care nu devenise inca sarbatoare nationala. (In aceeasi zi s-a nascut si Nicolae Ceausescu.)

Dupa terminarea Facultatii de Filologie a fost repartizata la TVR de unde iese la pensie dupa 34 de ani. Primii cinci ani lucreaza la Redactia de actualitati, dupa care trece in colectivul de crainice. „Cele doua crainice oficiale erau indisponibile asa ca Tudor Vornicu m-a luat pe sus, la propriu, si

m-a trimis sa prezint programul serii. Asa am ramas pina in 1985, cind am fost numita consilier pe linga Directorul de programe.“

Nu are copii si este casatorita din 1964 cu renumitul regizor si om de televiziune Tudor Marascu.

Imi spune istorii cu gust amar despre textele inepte pe care era obligata sa le citeasca, despre lipsa de comunicare cu realizatorii de emisiuni. Beneficii ale meseriei? „Erau putine si banale: zimbete de simpatie la diferite ghisee de plata sau in locuri publice, mici inlesniri la cumparaturi neinsemnate, gratuitati la coafor sau la Casa de mode.“

Bilbele de azi ale vedetelor stirnesc doar risul si pofta de ironie a Circotasilor. Pe-atunci, insa, puteau aduce cu sine consecinte grave. „Daca bilbiiai un nume politic important, puteai sa repari greseala printr-un zimbet vinovat, daca era «cel mai important», erai considerat dusman al poporului si deci era grav.“

Culmea e ca singura sanctiune pe care a primit-o a fost in 1990, pentru ca a vorbit liber despre greva foamei pe care Dumitru Iuga o facea in TVR. „Nimeni nu pomenea de asta. Am fost mutata disciplinar pe programul 2, impreuna cu Delia Budeanu.“

Cel mai dificil moment a fost in ziua de 21 decembrie 1989. „Abia anuntasem mitingul din Piata Palatului. In clipa in care s-a declansat revolta, mi s-a aprins lumina si mi s-a spus sa inchei transmisia, iar mie nu-mi iesea nici un cuvint si nu-mi simteam picioarele…“

Si-aminteste cu bucurie de momentele frumoase, unele de exceptie: cind a comentat impreuna cu Andrei Bacalu debarcarea pe Luna, Craciunul lui’89 petrecut in televiziune, bucurindu-se de vestea despre procesul dictatorilor.

Din 2000 semneaza o rubrica permanenta in saptaminalul de week-end al Romaniei Libere. „In rest, incerc sa ma acomodez cu «placerile pensiei» pe care n-o sa le accept niciodata!“

 

SANDA TARANU

E neschimbata. Doamna Sanda Taranu mingiie povestile cu voce calda si cuvinte rostite impecabil.

S-a nascut in Bucuresti, la 8 ianuarie 1939. Desi indragostita de teatru, a dat examen la facultatea de chimie. „Mi-a fost teama, credeam ca trebuie sa ai macar o relatie, nu eram pregatita de nimeni si-apoi, faceam parte din

categoria «micilor burghezi».“

In anul trei de facultate se hotaraste sa dea examen la IATC. Intre timp se casatorise cu Nicolae Taranu, prim solist la Teatrul de Opereta din Bucuresti, care nu era deloc incintat sa aiba o nevasta in teatru. Reuseste din prima incercare. In 1963, constata ca pentru promotia lor nu exista nici o repartitie in teatrele bucurestene. „Ma intelesesem cu sotul meu sa refuz repartitia din oricare loc din tara.“ La nici doua ore dupa ce refuzase sa mearga la Teatrul National din Craiova, primeste un telefon. De la Radioteleviziunea Romana. A doua zi vicepresedintele institutiei ii propune sa devina crainica la televiziune. Gindindu-se ca sanse prea mari sa obtina un loc de munca in Bucuresti nu sint, intra pe post. Constata imediat ca nu-i place: „aveam emotii paralizante, nu comunicam cu nimeni, desi stiam ca ma priveste o tara intreaga. Era un dezastru!“. Avea nevoie sa simta contactul direct cu oamenii, cu reactiile lor, asa cum se intimpla pe scena Casandra, unde interpretase roluri in studentie. „De cite ori anuntam un spectacol de teatru la televizor, in timpul desfasurarii lui ma apuca plinsul, iar cind se termina si trebuia sa reintru pe post, eram ravasita…“ Imi vorbeste despre simpatia telespectatorilor, iar eu ii destainui atentia cu care ii urmaream noi toti fiecare aparitie. Vesminte, machiaj, rostire, priviri, zimbete, totul era analizat in cel mai mic detaliu de dorinta noastra de a evada din griul clipelor de zi cu zi, intr-o lume pe care o banuiam doar stralucitoare. Aflu ca tinutele prezentatoarelor erau asigurate, „in vremurile bune“, de televiziune: „aveam dreptul la 6 bluze, 2 rochii si o fusta pe an“.

Munceste mult, prezinta telejurnale, spectacole televizate, duplexuri cu televiziuni straine, toate transmisii in direct, care presupuneau concentrare maxima, sanatate perfecta, echilibru psihic. Nu avea casti, astfel incit legatura cu regizorul de platou era intrerupta total. Textele prezentarilor trebuiau invatate pe de rost, dupa ce mai intii erau vizate de catre cei din conducere. Nu aveau voie sa introduca nici o litera, nici o virgula in plus.

Intilnirea cu meseria la care visase dintotdeauna s-a mai produs o singura data. Regizorul Jean Georgescu ii propune un rol in ecranizarea schitelor lui Caragiale, „Mofturi 1900“. Dupa aceea televiziunea nu i-a mai permis sa joace. La un an afla ca dramaturgul D. R. Popescu scrisese o piesa de teatru care-i purta nume: „Sanda“. Era vorba, evident, despre ea. „Abia asteptam sa incepem repetitiile, era o comedie splendida, dar mi-au interzis sa joc.“ A fost un soc peste care a trecut cu greu. „De teama sa nu ma imbolnavesc, mi-am dat demisia. Am plins zile in sir…“ Directorul televiziunii o convinge sa se intoarca. A ramas cu gindul ca „tangoul meu cu teatrul a luat sfirsit“.

Cel mai greu i-a fost atunci cind a renuntat la aparitiile pe post. Atunci cind programele la televiziune durau doua ore intesate de jurnale despre partid si conducatori, de emisiuni cu realizarile comunismului si esecurile lumii capitaliste: „Am facut-o deliberat. In conditiile acestea nu-mi mai puteam face meseria, si am cerut schimbarea locului de munca, pe motive medicale. Eram deprimata. Medicii care mi-au dat tratamentul si mi-au pus diagnosticul care-mi permitea sa plec – nu era simplu sa fac asta –, stiau care este adevarul.“

Lucreaza in departamentul de regie de montaj si, din acel moment, la mijlocul anilor’80, noi, telespectatorii nu-i mai auzim decit vocea, comentind la Teleenciclopedia sau in emisiunile radio.

Dupa 1989 se pensioneaza. Continua lucrul la emisiunea de documentare, face traduceri de pe video-satelit, colaboreaza la „Cronica Romana“ si realizeaza emisiunea „Un zimbet pentru virsta a treia.“ Dupa alegerile din 1996 s-a schimbat si conducerea televiziunii: „Mi-a fost scoasa emisiunea din schema de programe, o emisiune la a carei realizare lucram cu operatori care faceau, pur si simplu de dragul meu, voluntariat, nu erau platiti. Fara explicatii, am aflat pe culoarele institutiei si, nemaiavind ce face, am plecat. Mai putin elegant spus, m-au dat afara.“

O intreb ce parere are despre televiziunile si prezentatorii de acum. Urmeaza un raspuns incredibil: doamna Sanda Taranu, profesionist al Televiziunii Romane timp de 40 de ani, nu poate vedea decit vreo trei posturi de televiziune: „nu am cablu. La pensia pe care o am acum, nu-mi pot permite. Fara cablu se poate trai, fara medicamente, nu.“ Este invitata din cind in cind in emisiunile unor realizatori. Dar nu accepta orice invitatie. „Sint o muncitoare, nu o luptatoare, si-atunci cred ca asa cum a hotarit Dumnezeu a fost bine.“

 

IOANA BOGDAN

Doamna Ioana Bogdan a strins comori pe care acum le daruieste iubitorilor de cuvint cu spirit, emotii interpretate cu har, zimbete curatate de vulgar si ironii doldora de inocenta. Lucreaza ore lungi din noapte si zi ca sa adune momente de aur ale teatrului, muzicii si umorului romanesc pe dvd-uri. „Sint 2000 de piese de teatru pe care Televiziunea le are in arhiva!“, imi spune cu mindrie, dar si cu tristetea ca-n zilele noastre stradaniile peliculei de a inregistra valori sint tot mai rare.

S-a nascut pe 25 aprilie 1943, in prima zi de Pasti, in vremuri grele de razboi. Parintii fac eforturi mari sa creasca cinci copii, cu sacrificii imense. „Nu mi-ar ajunge o viata intreaga sa le multumesc pentru felul in care ne-au crescut si ne-au educat. Am avut o copilarie fericita incojurata de dragoste.“ La scoala are rezultate exceptionale si intra, ca bursiera, in 1961, la Facultatea de Filozofie de la Universitatea din Bucuresti. In 1966, intilnirea cu Valeriu Lazarov ii aduce sansa de a lucra in Televiziune. Trece testul cu brio si este repartizata de catre Tudor Vornicu, omul extraordinar de televiziune care avea sa-i modeleze cariera multi ani, la redactia Actualitati, unde realiza stiri culturale. „Atunci m-am indragostit iremediabil de televiziune si 37 de ani mi i-am petrecut numai si numai pentru ea.“ In 1969 a trecut la divertisment, in echipa lui Tudor Vornicu. A lucrat ani de zile cu migala de bijutier la clipele dramuite atent ca sa ne aduca zimbete si ginduri cu duh in case si inimi: a realizat sute de emisiuni de divertisment, magazine duminicale, spectacole de platou sau cu public, gale, recitaluri, festivaluri. Emisiuni extraordinare realizate cu echipe exceptionale. Nu vorbeste despre greutati. Doar despre pasiune, cultura, oameni de valoare. Despre responsabilitate, despre colegii ei minunati, despre mentorul ei Tudor Vornicu, despre respectul fata de telespectator . „In sediul vechi al Televiziunii  nu aveam birouri suficiente. Ne adunam pe bancile din curtea televiziunii si ne amuzam numindu-ne «echipa de sub corcodus», sau «redactia de sub dud». Dar cautam in permanenta idei noi, subiecte extraordinare. Televiziunea era un miracol despre care, atunci, nu existau carti si traditii. Am invatat meseria  din mers. Televiziunea publica de atunci era una dintre cele mai moderne din Europa.“ Treptat insa lucrurile s-au inrautatit. Programul s-a micsorat drastic. „Dupa 1985 mi-era jena sa spun unde lucrez. Ma intrebau copiii din bloc de ce nu se mai dau desene animate la televizor?“

Acum este producator executiv la TVR Media, unde editeaza dvd-uri de colectie cu momente de exceptie din arhiva Televiziunii Romane.

 

CRISTIANA BOTA

Am intilnit pe holurile televiziunii alt om indragostit de meserie: doamna Cristiana Bota. Ma primeste cu zimbete largi, ochi fermecatori si cu vocea inconfundabila imi istoriseste povestea nemuritoare a unei iubiri de-o viata: „Stateam ore in sir in televiziune. Totul in direct, fara norma, fara bani in plus, doar pasiune pentru ceea ce faceam.“ Din 1970 si-a inceput marea aventura pe micul ecran. Au fost momente exceptionale si momente greu de dus. „Nu m-a ajutat nimeni, am fost aruncata direct in cusca cu lei. Am invatat totul singura. Eram emotiva, imi transpirau palmele la fiecare emisie, gindindu-ma la ce credeau oamenii de dincolo de ecran despre mine.“ Si-aduce aminte cu umor ca, avind aparitii in fiecare seara si fiind obligata sa-si schimbe tinuta, luase la rind vecine, rude, prieteni. „Eram modeste, noi nu ne socoteam vedete. Si-apoi, nu trebuia sa avem tinute ostentative. Trebuia sa facem corp comun cu oamenii obisnuiti.“ Prezenta cu diferite ocazii programe despre Romania in strainatate. Din stafful care pleca faceau parte, pe linga redactorii din televiziune, si oameni care nu aveau alta sarcina decit aceea de a supraveghea ca toti sa se intoarca acasa. Sub un pretext oarecare, la aeroport, i s-a luat o data pasaportul pentru mai multa siguranta. „Oricum n-as fi ramas. Iubesc prea mult tot ceea ce inseamna Romania, cu pamintul ei, cu gustul ei, cu aerul ei.“

Copilaria i-a fost umbrita de arestarea tatalui din motive politice. S-a intors abia in primii ei ani de facultate. Ca sa intre in partid, era obligatoriu, a fost nevoita sa ascunda din biografie acest detaliu. Au urmat ani multi traiti cu teama ca ar putea fi descoperita minciuna. Si-aduce aminte de momentele de solidaritate a tuturor colegilor exceptionali, in fata dusmanului comun. „La o sedinta, urma sa se discute sanctionarea Sandei Taranu pentru ca fusese prinsa ca purtase o cruciulita, intr-o vacanta. Am luptat cu totii sa primeasca cea mai usoara pedeapsa, o mustrare.“ Erau cu totii de aceeasi parte a baricadei, profesionisti care se straduiau zi de zi sa smulga gratiile din jurul institutiei. „Televiziunea asta a raspindit oameni de valoare in toate televiziunile private de astazi. Sint oameni pe care-i admir din tot sufletul aici, linga mine: Catalin Stefanescu, Marina Constantinescu, Eugenia Voda…

Daca ar fi sa ma intorc vreodata din pulberea stelara, as vrea sa mai dau o data concurs, sa fac din nou ceea ce am facut.“

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Superstar

Comentarii

  • Adevarate doamne,cinste lor.Sanatate le doresc si numai bine.

    mariana octombrie 25, 2012 5:09 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.