Cum se traieste cu 1 dolar pe zi

Te-ai intrebat vreodata cum ti-ar fi sa traiesti din alocatiile copiilor, cu restante enorme la intretinere si datorii esalonate pana-n ziua de apoi? Cum ti s-ar parea traiul de zi cu zi daca ai avea baia la comun si apa curenta doar in visurile curate?

Cum ar fi sa te imbraci numai de la second-hand, sa nu fi gustat niciodata din lenea dulce a concediului si sa-ti hranesti copiii cu cele mai ieftine mezeluri? Si uneori, sa fii atit de slabit, de bolnav sau de trist, incit sa nu mai poti munci deloc, sa te prabusesti de durere si de neputinta...

Ne vaitam mereu de lipsuri si neajunsuri, suntem nemultumiti de salarii cu multe zerouri in coada, dar uitam ca exista oameni care au explorat toate cotloanele saraciei si amaraciunii. Ii vezi in autobuze, cu privirea stinsa, cu colturile gurii prabusite, cu palmele ranite de munci si umilinte. Sunt o specie atit de des intilnita la noi, incit apasa Romania pina-n fundul Europei in ceea ce priveste nivelul de trai.

Avem peste 9 milioane de romani în pragul saraciei. Dintre ei, 1,5 milioane se lupta zilnic cu foamea si stau ghemuiti pe pragul cel mai mizer al conditiei umane. Credeam ca stiu ce inseamna sa fii sarac. Doar am suferit, ca multi altii, din cauza neajunsurilor. Mi-a ghiortait si mie stomacul de foame si mi-a rosit obrazul de jena ca ma vedeau colegii, la ora de sport, cu ciorapi cirpiti si pantaloni prea largi, imprumutati de la sora mai mare. Dar lucrurile s-au schimbat mult de-atunci. Mi-am innoit garderoba de multe ori pina acum, mi-am imbogatit meniul si am dat vertiginos uitarii lipsurile de altadata. Mi-am schimbat traiul, poftele si pretentiile, si, oarecum realizata, am imbratisat ideea ca norocul ni-l facem noi cu miinile si circumvolutiunile noastre. Credeam ca stiu ce inseamna sa fii sarac, dar familiile pe care le-am intilnit mi-au aratat ca ma insel amarnic.


„Au fost zile in care n-am mincat“

Am plecat sa ma intilnesc cu familia Pricop cu gindul la concediul meu din vara asta. Si, cu mintea ametita inca de aerul imaginar al capitalelor Europei, am intrebat-o intr-o doara pe Maria Pricop despre planurile lor de vacanta de anul acesta. „M-am dus o data cu fetele, cu gradinita, la munte“, mi-a raspuns putin incurcata. „Am dat 210.000 lei si m-am dus atunci cu ele citeva zile. In rest, n-am plecat niciodata in concediu sau in vacanta.“ Ei, se intimpla, mi-am zis in gind, cunosc un manunchi de oameni care se iau cu treaba si uita sa mai ia o pauza. Cit scotocesc in geanta dupa reportofon, trag cu ochiul la hainele copiilor. Nu poarta bluzite peticite sau fuste sifonate, toate trei fetitele sunt curatele, zimbarete si vorbarete. Mama lor, insa, poarta pe chip o amaraciune devastatoare, are obrajii scobiti, buzele uscate, isi roteste constant ochii mari prin camera dupa fetele ei. Vorbeste calm, resemnat si simplu, despre viata lor. 
Maria traieste cu Stefan Vasilache si copiii lor intr-o camera de camin de 17 metri patrati.

Au furat incaperii un colt in care au improvizat o bucatarie, iar baia e intr-o fundatura, undeva la etaj, la comun cu restul locatarilor. In majoritate tigani. „Am incercat sa nu fac diferente de rasa, dar cu tiganii din blocul nostru nu te poti intelege“, imi sopteste Maria, de teama, parca, sa n-o auda vecinii. Si m-am convins repede ca nu vorbeste aiurea, cind i-am facut o vizita acasa. N-am putut prinde pe film holurile strimte si mohorite ale blocului si nici macar imprejurimile cladirii, de frica sa nu raminem fara aparat foto, asa cum ne-au promis, amenintator, vecinii. Am intrat repede in camera familiei Pricop, ca sa scapam de privirile iscoditoare si cuvintele cvasiobscene, dar tipetele se auzeau in continuare prin peretii subtiri. Maria imi ghiceste gindul si spune putin ...
citeste mai departe

• Tweet