vezi galeria foto »
sa astepte sa te joci cu ei, atunci cand vii acasa.“
L-am intrebat ce i-ar spune daca ar avea in fata un parinte caruia tocmai i s-a nascut un copil cu sindrom Down. „I-as spune ca acesti copii sunt un izvor de dragoste. Copiii normali, multi dintre ei, te uita dupa ce i-ai crescut cu sacrificii sau te iubesc pentru cadoul pe care tocmai li l-ai facut. Ana ne iubeste neconditionat, stiti e vorba despre darul acela divin la care aspiram cu totii, iubirea fara daca si fara poate.“
Au nevoie de ajutor, nu de compasiune
In primavara, familia Potcovaru trebuie sa se mute din casa in care locuiesc acum. Parintii fac drumuri lungi prin cartiere marginase sau pe la primarii cu un copil in brate si cu spaima noptilor fara acoperis pentru ei si cei trei copii ai lor. Asociatiile parintilor cu copii cu dizabilitati se zbat din greu sa ofere un ajutor real celor care au ales calea lunga si fara de odihna a luptei cu destinul potrivnic. Calea lor lunga, drumul lui Sisif...
Ei au nevoie de ajutorul, nu de compasiunea noastra.
Afisari: 8472
Copiii bolnavi, iubiri rostogolite pe drumul lui Sisif
Citeste mai multe despre:
autism, convulsii, copii, malformatii, psiholog, sindrom Down, dizabilitati, mame, Alina Iordanescu, Marea Dragoste, Matei Garici, Sisif
COMENTARII:
COMENTEAZA:
Cele mai citite din Reportaj
-
Destine dramatice si sinucideri: ce s-a intamplat cu supravietuitorii de pe Titanic
-
Ce fite fac starurile la interviuri: Jennifer Aniston detesta sa fie pozata din profil, Joan Collins cere caviar si sampanie, Robert de Niro este un cosmar
-
Pregatiti-va pentru Targul National al Mierii!
-
Viata unui student roman la Oxford - scumpa si cu studiu continuu, iar mancarea vine la bagaj
-
Barbatii infideli, supusi unui risc mai mare de infarct
Cel mai bine e…“Cel mai bine e sa ai un singur copil” – mi-a spus ieri o doamna langa care am nimerit
MATERIALELE PUBLICATE PE ACEST SITE SUNT PROPRIETATEA EXCLUSIVA
MAREA DRAGOSTE
www.revistatango.ro
SI NU POT FI PRELUATE, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
Pentru mai multe informatii, ne puteti contacta la adresele de e-mail:
mareadragoste@revistatango.ro, alice@revistatango.ro
MAREA DRAGOSTE
www.revistatango.ro
SI NU POT FI PRELUATE, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
Pentru mai multe informatii, ne puteti contacta la adresele de e-mail:
mareadragoste@revistatango.ro, alice@revistatango.ro
Foto
Felicitari pentru articol,m-a rascolit si-am plans pana la final!
Iari_flori ai un spirit voluntar si un suflet de aur.Apreciez modul in care pui problema integraraii in societate a celor cu dizabilitati si te sustin intru totul.
Un articol impresionant, felicitari redactiei care s-a aplecat asupra unei probleme extrem de tabu in Romania noastra de toate zilele. Am un mare respect pentru acei parinti care cu seninatate si incredere merg mai departe fara sa se lase coplesiti de prejudecatile unei societati meschine. Problema copiilor cu deficiente m-a impresionat intotdeauna, matusa mea era educatoare la un asemenea centru si din cind in cind participam, sau mai degraba o ajutam si eu in timpul orelor. Ma duceam acasa si nu-mi puteam lua gindul de la ei, eram impresionata de caldura si simplitatea lor. Aceste fiinte sunt mai frumoase si mai pure decit noi toti la un loc pentru ca nu sunt atinsi de nimicnicia maruntelor noastre ambitii. Pentru mine sunt simbolul inocentei si nevinovatiei absolute si ma plec cu smerenie in fata lor si a celor care ii sustin. Din pacate Romania zilelor noastre se mentine la statutul de forma fara fond. Cuvinte mari rostite de constiinte mici. Propaganda ieftina pentru capital politic si in rest...nimic. Daca tot suntem o parte din EU daca tot preluam sau invatam de la altii si una si alta de ce, pentru Dumnezeu, nu ne inteleptim si noi intr-o zi? oare nemtii si francezii si toti ceilalti "civilizati" nu au si ei asemenea "probleme"? Ba le au, si au si rezolvari, dar noi nu vrem sa le vedem, sa le imprumutam, sa ne inspiram, caci sunt lipsite de glamour si culori tipatoare. La capitolul acesta ne mentinem individualitatea noastra nationalo-ipocrita si vorba lui Freud "simptomele celorlalti ne creeaza o stare de inconfort, ne grabim sa dam solutii si sa intoarcem capul". Acesti oameni sunt parte din noi si trebuie vazuti ca o componenta a societatii. Ei TREBUIE intelesi si integrati in societate. Ei nu au nevoie de ciocolata de Craciun si portocala de Pasti asa cum nu au nevoie de priviri pline de compasiune sau ocari cind ies pe strada...daca ies. Ei au nevoie de libertatea de a deveni o parte dintre noi.
Traiesc de multi ani in Germania. Si nu m-a impresionat aici nici curatenia, nici technologia, nici Domul din Köln sau Departamentul de Cercetare de la Bosch. In schimb m-a impresionat modul in care sunt tratati acesti oameni...care desi sunt numiti "cu dizabilitati" sunt mai normali decit "normalii". Modul in care sunt integrati in societate, modul in care sunt sau mai degraba "nu" sunt priviti. Ma doare sufletul cind ma gindesc la tara mea si la semenii mei care inca nu au invatat ca normalitatea pe care o admira in fiecare zi in oglinda este un dar...si acest dar nu este intotdeauna subinteles. Cu respect!