Copii cu mame de imprumut

Am fost impreuna cu ei aproape zece ani. Le-am fost pe rind educatoare si pedagog, am facut impreuna serbari de Craciun si excursii pe care nu le voi uita niciodata, i-am invatat sa scrie, iar ei m-au invatat sa ma joc, i-am invatat sa cinte, iar ei m-au invatat sa ma bucur de ceea ce am. I-am vazut oftind, intrebind, rizind, plingind, evadind. I-am vazut iertindu-si mama care i-a abandonat, imbratisind, fara teama si prejudecati, copii bolnavi de SIDA, curatind cartofi pentru batrinii uitati in azile, daruind jucarii celor saraci. I-am vazut revoltati, intelepti, curajosi, necrutatori cu neputintele adultilor. Si buni cu cei mai tristi ca ei. Am fost impreuna zece ani, eu am plecat, ei au ramas tot acolo, in organizatie. Ei, copiii abandonati de parinti.

Mama naturala, mama sociala

15 case cu dormitoare, jucarii, masini de spalat, haine, casetofoane, femei pregatite sa le devina mame, copii nepregatiti sa le devina frati, brad pentru seara de Craciun, daruri pentru sarbatori si cozonaci de Paste. Sint peste 80, adusi din casele de copii sau din familiile naturale. Viata li se umple, dintr-o data, de adulti necunoscuti – pedagogi, psihologi, educatoare, asistente, paznici, mecanici, medici -, cadouri, donatii, spectacole pentru sponsori, ore de terapie, cluburi, mingiieri straine. Gardurile organizatiei nu-i vor feri, insa, de ochii iscoditori, veninul prejudecatilor si mila stearpa.
Valentin are 12 ani. E aici de la 3 ani. Mama naturala il viziteaza rar. De fiecare data ii promite ca-l va lua inapoi acasa. S-a recasatorit si are un copil. Ne explica, argumentat si cu exces de lacrimi, ca e foarte ocupata, deocamdata, ca vrea sa-si deschida un magazin, ca are un copil mic, ca sotul are nevoie de timp, ca...  „Am un frate“, ma anunta bucuros Vali, „si cind o sa creasca un pic mai mult, mama o sa ma ia si pe mine. Acum nu poate, ca trebuie sa aiba grija de el, si e greu. Cind o sa se faca mare, o sa-l aduc si pe el aici, sa vada unde stau eu.“ Ii place in organizatie, dar vrea acasa, desi stie ca acolo il asteapta saracia lucie. Cind il intrebi ce si-ar dori cel mai mult, iti vorbeste despre tunelul pe care ar vrea sa-l sape de la blocul unde locuieste mama pina aici, la jucarii. Dupa ani lungi de asteptare, este reintegrat in familia naturala, linga mama lui. Dar, la scurt timp, se reintoarce in organizatie: mai intii, in fuga, doar asa sa-si revada prietenii si mama sociala, apoi vizitele se prelungesc pina seara, tirziu, parintii ne cearta ca-l primim si ca nu-l trimitem acasa, noi il certam pe Valentin ca nu se duce la mama, Valentin se joaca ore intregi pe aleile organizatiei. Noaptea, paznicii nostri il gasesc dormind linga baraca lor, in iarba.
Pentru el nu mai exista solutii. Evadarile lui nu vor avea decit o singura rezolvare: reintoarcerea in casa de copii. Regulile organizatiei sint clare: odata reintegrat in familie, copilul nu se mai poate intoarce la noi.
Irina are pistrui si parul scurt, roscat, cu bucle aspre. Vorbeste putin, roseste des, picteaza, cinta, joaca fotbal si baschet, iar tristetea ii face bucuriile tacute. Singurele clipe cind am vazut-o zimbind erau acelea in care ne anunta: „Plec acasa la mama!“ „Acasa“ mamei insemna o baraca de santier, unde toti trei, mama, fiica si tata vitreg dormeau intr-un singur pat. Ar fi schimbat, probabil, oricind, siguranta si confortul casei adoptive cu un timp mingiiat de dragostea mamei.

Parinti pe care copiii ii condamna la moarte

Pot veni oricind sa-i viziteze. Putini vin s-o faca. Sint bolnavi si saraci. Aduc cu ei promisiuni desarte si justificari inutile. Nu vin fiindca nu au bani sa le aduca daruri. Copiii nu au nevoie de nimic material. Au de toate.
Isi asteapta parintii la inceput, apoi, dupa ore si saptamini de asteptare fara rost, se obisnuiesc. Cei care, totusi, vin aduc cadouri neinsemnate care devin de nepretuit in miinile celor care le primesc. Saptamini intregi se lauda cu brelocul, mingea, papusa, bomboanele, ciocolata primite de la mama.
Ionut are patru ani. A fost luat de la casa de copii. Ajunsese acolo dupa luni intregi de trait pe strazi si dormit in canale. Din prima zi in organizatie, povesteste tuturor ca mama lui a murit calcata de tren. „Am vazut-o eu, avea singe peste tot.“ ...
citeste mai departe

• Tweet