AURORA LIICEANU: De ce nu se desparte o femeie desteapta?

Am un prieten bun, american. Si, psiholog. Foarte muncitor si productiv. Adica nu numai ca lucreaza mult si este un pasionat cercetator, dar si finalizeaza ceea ce face. Relatia noastra a inceput in termeni profesionali. Am lucrat impreuna si am devenit prieteni. La un moment dat, mi-a spus ca vrea sa scoata un jurnal de psihologie a relatiilor interpersonale si a relatiilor intime.

Intentia lui, o data exprimata, a fost urmata de o explicatie. Fusese casatorit noua ani si apoi a divortat. Relativ usor, mi-a spus el, pentru ca oamenii nu se mai sperie de divort si nici nu-l mai gandesc in termeni dramatici. Dimensiunea morala a divortului sau a oricarei despartiri nu mai are prestigiul de altadata. Este, intr-adevar, un esec, dar nu moare nimeni din asta.

Relatia ca un depozit in banca

Dupa un timp de la divort, insa, el a simtit ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Ca nu te desparti si gata, fiecare luand-o pe drumul lui, ci a constatat bietul om cu tristete ca orice relatie este o investitie. Persoana de care te desparti este ca un depozit in banca. Depui acolo, mereu, cate ceva din tine: experiente, ganduri, gesturi, stari, sentimente, bucurii, spaime, impresii, deziluzii, proiecte, sperante, aspiratii. Dar banca a dat faliment si depozitul tau nu mai exista. Nu-l mai poti accesa pentru ca pur si simplu nu mai este. Viziunea aceasta despre despartire este una evoluata, in care analiza si reflectia asupra ideii de relatie exista. Dar, majoritatea oamenilor tinde sa priveasca despartirea ca avand o singura cauza, iar consecintele ca manifestandu-se doar intr-una din laturile vietii. Despartirea, in sine, este insa o realitate foarte complexa. Ca si iubirea. Asa cum spunea personajul principal dintr-un film celebru, „Priveste inapoi cu manie“, „Iubirea nu e o joaca. Nu poti iesi din ea decat manjit de sange“.


Nemultumirile si nedespartirile

A existat un comic, in comunism, cu mare succes la publicul larg. Glumele lui se refereau mai ales la viata privata, constrangerea controlului politic fiind mare. Asa ca multe dintre vorbele lui pline de haz priveau relatiile intre barbati si femei. Una dintre spusele lui era precedata de intrebarea: de ce nu se desparte o femeie desteapta? Si urma tot raspunsul lui: „pentru ca unul mai bun nu gaseste, iar altul ca el nu-i trebuie“.

Ce vroia el sa spuna cu aceste vorbe se referea nu la toate ne-despartirile, ci la calculul intim si secret al femeii nemultumite care, vazand ca barbatul nu corespunde aspiratiilor ei de cuplu/maritale, nu-l parasea. Ea doar cadea in resemnarea inteleapta a adultului cu dorinte potolite de vreme, cinica si combinata cu nesiguranta unui succes indoielnic in viitor. Cine asigura o femeie ca soarta-i rezerva o surpriza placuta sau un rau mai mic?

Despre femei si despartire nu se poate vorbi in termeni globali, desi exista statistici generale care ne arata ca oamenii, indiferent de sex si varsta, se despart mult mai usor astazi decat in trecut. Rata divorturilor intareste aceasta observatie sociologica. Si, totusi, chiar daca femeile de astazi sunt mai emancipate, mai putin dispuse la sacrificii si rabdare cotidiana, ele par sa se desparta mai greu decat barbatii. Ar trebui imediat sa ne intrebam: care femei, care barbati?

Femeile tinere renunta la relatie fara sa stea foarte mult pe ganduri si suporta mai greu diferitele insatisfactii ale vietii de cuplu, pentru ca au in fata posibile alegeri mai bune, n-au copii si se descurca financiar. Dar si asa, avand copii, dar si ceva bani, ele pot totusi alege sa devina o familie monoparentala. Femeile mai varstnice, carora cele tinere le sufla in ceafa competitia si concurenta, cantaresc mai mult situatia si decid cu mai mare atentie la consecinte. Experienta de viata le da si o abordare mai realista a despartirii. Daca vor ramane singure? Daca viata nu le va aduce in cale ocazii mai fericite? Si cum vor mai iesi ele in lume, singure? Si cine le ...
citeste mai departe

• Tweet